Întreţineţi visele fără sfârşit!! Rapid, regina Europei!

Rapid-1938, ca o poezie
Rapid-1938, ca o poezie

Ziarele vremii au redat minunea din Giuleşti, datorată golurilor lui Cuedan (62), Moldoveanu (69), Auer (80), Bogdan (90)

Sunt 72 de ani de când fiecare rapidist s-a întrebat, măcar o dată: “Ce-ar fi fost dacă…?” Au trecut aproape trei sferturi de veac de la finala Cupei Europei Centrale pe care Rapid n-a mai disputant-o în faţa marelui Ferencvaros Budapesta. Oficial, din cauza celui de-al doilea război mondial. Neoficial, situaţia politică tensionată de pe Mapamond nu a fost decât o mască în spatele căreia s-a ascuns o echipă maghiară care s-a temut să nu fie spulberată de Rapid. Pentru noi, cei care iubim Giuleştiul, povestea este destul de cunoscută şi ea trebuie să constituie un punct de plecare pentru întreaga istorie a fotbalului românesc. În anii care au încadrat momentul inaugurării stadionului numit în prezent “Valentin Stănescu”, Rapidul era una dintre cele mai bune echipe ale Europei şi, dacă luăm prin deducţie logică, chiar din lume.

Algoritmii sunt simpli şi au la bază anul 1938, adică cu doi înaintea marii finale pe care timpul a acoperit-o parţial cu rugină, când feroviarii noştri au produs una dintre cele mai spectaculaose răsturnări de scor din istoria fotbalului european. Aţi auzit băieţi? Băgaţi la cap ce e mai jos şi urcaţi-i pe garduri pe olandezi! Pentru Rapid nu există imposibil! Nici măcar după 0-4!

Nici atunci nimeni nu credea în minuni…

Am bătut vicecampionii lumii!

În vara lui 1938 se juca a treia finală a campionatului mondial din istorie, iar Italia învingea în finală cu 4-2 Ungaria din al cărei lot făceau parte Szalay, Szucs, Zsengeller, Vincze şi Balogh. Primii patru au fost chiar titulari în meciul în urma căreia maghiarii au dobândit statutul de a doua cea mai bună echipă naţională din lume. La fix o săptămână după acel moment, Ujpest Budapesta, echipă la care erau legitimaţi cei menţionaţi mai sus, a primit-o acasă pe Rapid, într-un meci din cadrul Cupei Europei Centrale. Scorul, 4-1, cu toate golurile marcate de Zsengeller, al doilea golgheter al Cupei Mondiale şi unul dintre cei mai mari atacanţi din istoria fotbalului, părea de neevitat. Cu asemenea adversari, băieţii din Giuleşti nu puteau avea speranţe prea mari pentru retur. Eventual, poate, se gândeau la o victorie de palmares. Succesul a venit, a fost de palmares şi a rămas aşa! Şi ce palmares! Rapid a câştigat cu 4-0 şi s-a calificat mai departe, după o ultimă jumătate de oră de vis, în care s-au marcat toate golurile! Apoi, ne-a eliminat Genoa, onorabil. Dar cine era Genoa? Reprezentanta campioanei mondiale!

CITEȘTE ȘI  ISTORIE | Bucurie rapidistă ca în... 1967! Un trofeu special

Marea Ferencvaros s-a temut de Rapid!

A fost ca un preludiu perfect, care a durat timp de doi ani, până la dubla cu Hungaria Budapesta, o echipă nu la fel de mare, dar care a rămas în istoria fotbalului pentru că la doar câţiva ani de la întâlnirea cu Rapid l-a dat pe cel mai mare fotbalist din istoria Ungariei. I-am spulberat cu 5-1 la general, iar pasul următor a fost Gradjanski Zagreb. Croaţii nu mai există din 1945, dar la acel moment erau “regii” Iugoslaviei, o formaţie care spulbera Barcelona, Bilbao, Liverpool sau aceeaşi Ujpest, sub comanda unui antrenor… ungur, Marton Bukovi. Chiar dacă era vorba şi despre meciuri amicale.

O echipă care reuşea 0-0, tot într-un amical, cu naţionala Braziliei. Noi i-am eliminat la “aruncarea monedei” după trei remize, dar ce contează? Am fost egalii unor coloşi şi primeam un binemeritat loc în finala care nu s-a jucat niciodată. Puteam să o pierdem, dar mai ales să o câştigăm. În mod cert dacă Ferencvaros era sigură pe victorie, nu ar fi evitat niciodată să se pună în calea Rapidului. Poate că şi noi ne-am mulţumit cu puţin, nu am crezut în forţa noastră, am acceptat situaţia şi nu am insistat ca meciul să se joace. De aceea, vom rămâne veşnic cu aceeaşi întrebare: “Ce-ar fi fost dacă…?” Dacă s-ar fi jucat singura finală de Cupă Europeană care nu şi-a desemnat vreodată câştigătorul…

Cutia cu amintiri

Să spunem că suntem campionii morali de atunci? E poate pueril, dar perfect justificabil, pentru că echipele din Ungaria şi Iugoslavia din acei ani nu era de nivelul Barcelonei de azi, dar în mod cert erau de-o măsură cu formaţiile englezeşti din anii 80. Echipe care în a doua jumătate a acelei decade n-au avut drept de joc în Cupa Campionilor Europeni, adică strămoşul mai bogat şi mai promovat, nu însă neapărat şi mai valoros al Cupei Europei Centrale… O încheiere spectaculoasă e mai greu de găsit, dar ce poate fi mai spectaculos decât să recitim o dată eroii care în 1938 şi 1940 ne-au făcut pentru prima dată să fim mândri că suntem rapidişti? Exact, nimic!

CITEȘTE ȘI  Cum ar fi fost? Rică Răducanu, aproape de Dinamo: "Cine nu și-ar fi dorit?"

1938, la meciul retur cu Ujpest:

Petre Rădulescu – Ştefan Wetzer, Nicolae Roşculeţ – Vintilă Cossini, Gheorghe Răşinaru, Ladislau Raffinsky – Ionică Bogdan, Ioachim Moldoveanu, Ştefan Auer, Iosif Lengheriu, Alexandru Cuedan

*singurul jucător care a mai apărut în această campanie a fost Iuliu Baratky

1940, la al treilea meci cu Gradjanski:

Petre Rădulescu – Iosif Slivăţ, Iosif Lengheriu – Ion Costea, Ion Wetzer,  Ioachim Moldoveanu – Radu Florian, Francisc Simko, Iuliu Baratky, Dan Gavrilescu, Ionică Bogdan

*în această campanie au mai evoluat: Gheorghe Răşinaru, Vilim Sipoş, Vintilă Cossini şi Ştefan Auer

P.S.: Mi-aş dori ca după meciul cu Heerenveen să înlocuim frământarea “ce-ar fi fost dacă?”, cu o dulce amintire, care să răsune peste alţi 72 de ani: “cine ar fi crezut?”. Nu ştiu dacă se poate, dar până la urmă, noi facem „trafic de vise”. 🙂

 

LĂSAȚI UN MESAJ