Ladita bunicului

Aboneaza-te pentru a primi gratuit o colectie de cantece pentru RAPID

* prin completarea adresei de email esti de acord sa-ti trimitem periodic informari cu privire la ofertele noastre si la articolele publicate pe site-ul 1923.ro
* indicates required

In copilarie, Mugurel Cristocea si-a auzit tatal povestind adesea despre bunicul Horia, care a fost unul dintre cei mai mari portari ai fotbalului nostru.Datorita acestor povestiri, pentru Mugurel, bunicul insemna o legenda fascinanta…

Bunicul nu mai traia de mult, dar bunica a pastrat, cu dragoste si neintinata grija, o multime de fotografii, taieturi din ziare, scrisori, trofee, echipament sportiv, daruri scumpe sau din cele cu valoare sentimentala. Anii au trecut. El devenise un tanar adolescent. De obicei, Mugurel o vizita sambata pe bunica si ramanea acolo pana duminica dupa-amiaza. Batrana il rasfata (singurul nepot), ii crea, dibace, felurite dorinte, anume ca sa i le poata indeplini. In aceste zile, Mugurel avea acces si la ladita in care se pastrau toate amintirile despre gloria sportiva a bunicului.

Cu obisnuita curiozitate a tinerilor, nepotul a scormonit, in timp, printre toate lucrurile acelea si a recompus in imaginatia lui infierbantata o lume fabuloasa, din care ar fi vrut sa faca parte. Inventa mult, construia episoade care n-au existat, desi el pornea de la date si intamplari reale. Transformase aceasta ladita intr-o carte cu povesti.

Ciudata aventura a inceput in ziua in care a imbracat un tricou alb, pe care l-a recunoscut intr-o fotografie – coperta a unei reviste. Exact acest tricou il purta bunicul. Lui ii venea putin cam lung si putin cam larg, dar se simtea foarte important. A rezemat revista de o glastra pe masa. In fotografie, bunicul a fost surprins in cadere, cu mingea infipta in abdomen, incolacind-o cu mainile. Mugurel s-a dus la oglinda si a incercat sa imite atitudinea sportivului din fotografie, dar s-a dezechilibrat si era sa rastoarne un lampadar. A renuntat si a ridicat bratele in sus, aratand unui public imaginar o minge imaginara, pe care, chipurile, a reusit sa o retina, dupa sutul demolator al unui atacant din echipa adversa. Dintr-o data – stranie minune – a avut in urechi clocotul unui mare stadion care il aclama in delir. Din teren il aplaudau coechipierii si chiar adversarii, cu mare admiratie. In urmatoarea clipa, arbitrul a fluierat sfarsitul jocului. Datorita lui, si numai lui, echipa ale carei culori le purta a invins. Antrenorul l-a strans la piept si l-a sarutat cu lacrimi in ochi pe ambii obraji. Colegii l-au purtat pe brate prin fata tribunelor, de unde suporteri infocati aruncau cu flori multicolore. Intreg stadionul s-a acoperit cu un covor de flori, gros la vreo juma’ de metru. Cortegiul sarbatoresc inainta cu greu printre flori, ca printr-un rau de amonte. N-a fost posibil sa se apropie de cabina. Multimea se calca in picioare, in asteptarea lui. N-aveai unde sa arunci un ac si nu era nicio sansa sa te strecori prin aceasta masa umana dezlantuita, care ovationa cu un entuziasm nemaintalnit.

A fost scos de pe stadion printr-o portita secreta, care dadea intr-o strada dosnica. Acolo il astepta o trasura de la care cineva deshamase caii si in locul lor s-au prins in hamuri voleibalistele clubului sau. Erau toate blonde si semanau cu Olivia Newton John. Au pornit la galop si in curand au trecut podul mobil al unui castel, cu puzderie de turnuri si turnulete, cladit in mijlocul unei gradini, fata de care paradisul ar fi aratat ca un teren viran. Podul s-a ridicat in urma lor, caleasca a oprit pe o alee si imediat o coloana de trompeti a vestit sosirea lui.

Un majordom, imbracat ca la curtea regilor Frantei, a anuntat in sase limbi (romana, franceza, engleza, italiana, germana si spaniola):
– Inaltimea Sa Cristocea P. Mugurel, cel mai mare portar din jocul de fotbal al tuturor timpurilor! Ca la comanda, a inceput sa cante dintr-un chiosc grupul canadian „Honeymoon Suite” cu vocalistul Johnny Dee,imbracati ca de obicei, in costume trasnite de nuntasi. De data aceasta, tinuta lor s-a conjugat cu evolutia imediata a evenimentelor.Dupa ce a coborat din trasura ajutat de valet, s-a apropiat de el, facandu-i o reverenta adanca, Stephanie, cantareata de vita princiara. El i-a intins mina si fata i-a sarutat-o.

Cineva, venit din spate, i-a pus pe umeri o pelerina din matase azurie , pe care erau brodate cu fir de aur mingi de fotbal si ghete cu crampoane. Pe cap i-au pus un coif batut in nestemate. Stephanie l-a invitat la dans, uitandu-se complet pierduta in ochii lui. In dans, si-a cerut de zeci de ori iertare pentru legatura ei nesabuita cu Anthony Delon, comunicandu-i ca intre ei totul s-a terminat si promitand sa nu-l mai revada niciodata. Mugurel, cavaler, a mangaiat-o pe par, i-a spus ca o iarta, ca-l considera vinovat doar pe Tony Delon, care l-a mostenit pe taica-sau ca nestatornicie in iubire.

De dupa un boschet, Sandra, o alta indragita vedeta a muzicii usoare, i-a facut un semn de adio marelui fotbalist, cu o batista mare cit fanionul arbitrului de tusa, dupa care a stors-o de lacrimi. A vrut sa faca un pas in directia bietei nefericite, dar Stephanie si-a infipt unghiile in mina lui si l-a privit ca o tigresa.

Durerea ascutita din mina l-a readus in camera bunicii si a inteles ca a fost prada unui vis frumos.Desi avea inca in urechi ovatiile de pe stadion, retinea, cu detalii, chipurile coechipierilor, fete din tribuna, vedea fluturind coamele bglonde ale voleibalistelor inhamate la caleasca, simtea fizic caldura Stephaniei, lipita in dans de el, asa cum simtea, prezent, real, durerea intepaturii in mina, cu toate ca nu se vedeau semne. A trebuit pana la urma sa se impace cu evidenta, dar ramanand derutat si rascolit.

In saptamina ce s-a scurs dupa aceasta intamplare, s-a gandit numai la patania lui, greu de explicat unei persoane, fie apropiata, fie straina. A numarat zilele si orele.De-abia astepta sa se intoarca la casa bunicilor si sa se inchida in odaie, cu ladita fermecata. Ii parea rau ca n-a luat cu el tricoul acela, sa-l imbrace inca odata si sa vada daca se repeta miracolul.

Saptamana a trecut exasperant de incet, dar a trecut.

Ajuns la locul mult dorit, s-a inchis, pe dinauntru,si, cuprins de un tremur nervos, a scos din lada tricoul. L-a imbracat si nu s-a intamplat nimic. S-a uitat in oglinda si n-a vazut decit un tanar surescitat, cu un trup prea mic pentru un tricou asa de mare. Deci n-a fost decat o inchipuire, un joc inselator. S-a simtit singur, trist si bolnav, cu o nevoie imperioasa de ocrotire, ca in copilarie, cand mama il ingrijea de pojar.

Golit de ganduri, a intins mana spre niste ziare vechi, citind grabit — in diagonala — articole despre fotbal. Intalnea nume de echipe, care ii erau total necunoscute: Ripensia, Carmen, Venus, Ciocanul, Juventus , C.F.R., Unirea-Tricolor, A.S Armata, Ferar, Dermata, Libertatea-Oradea, F.C Ploiesti, Otelul-Resita, Rata-Tirgu Mures, I.T.A

Paginile din mijloc ale unui ziar erau dedicate bunicului. Pe acestea le-a cercetat cu atentie. O fotografie mare il arata pe celebrul portar la Montpellier, in sudul Frantei, in mijlocul echipei noastre nationale. In planul doi, se zarea cordonul de politisti care abia rezista presiunii valului de admiratori.

Mugurel a facut ochii mari, observind ca in fotografie, de fapt, nu era bunicul Horia, ci — da, da, da! — el, nepotul. Bunicul avea alta statura. Mult mai inalt, cu umerii lati, cu gropite in obraji si in mijlocul barbiei. Neindoios ca fotografia il prezenta pe Mugurel, asa cum este el zvelt, mic de inaltime, cu ovalul fetei perfect si barbia un pic ascutita. Zambetul, pozitia, cu un umar lasat spre stinga , varful pantofilor apropiati spre interior, toate erau ale lui Mugurel.

Un alt articol din ziar releva complexul de inferioritate creat de teribilul Cristocea celorlalti portari ( de altmiteri remarcabili) ai celorlalte echipe importante. Erau amintite nume ca: Mircea David, Sadovsky, Pavlovici, Sepci.

Ziaristul cita numeroasele ziare straine, care au publicat un clasament valoric al marilor portari internationali, situandu-l pe Mugurel Cristocea imediat dupa spaniolul Zamora, inaintea austriacului Platzer si a cehului Planiska. Da, in ziar scria negru pe alb, nu Horia, ci Mugurel Cristocea. Mugurel chiar si-a amintit cum i-a fost aratat acest ziar in ziua aparitiei, de catre Nicholas, chelnerul care-l servea in mod obisnuit la terasa ” Lido”. Mugurel a vazut cu ochii mintii inotatoarele care faceau sarituri artistice de pe trambulina si balet subacvatic, anume ca sa fie vazute de el. In josul pagini, o reclama : ” Barul Colorado lanseaza noul cocteil din sucuri naturale, White Devil Mugurel”

O alta nota, culeasa cu aldine, informa ca placheta fairplay a grupului ziaristilor profesionisti a fost oferita pentru a doua oara, lui Mugurel Cristocea.

Multe titluri de stiri: Croaziera cu vasul ” Egreta” pe Marea Neagra.Invitat de onoare, Mugurel Cristocea. Mugur spaima atacantilor, in mijlocul diplomatilor straini.Cum au inventat clientii florariei „Riviera”, cosurile ornamentale „Pour toi, Mugurel”. Celebrul centru inaintas Slatineanu declara: ” Nu mai intru pe teren cand Mugur — Brat de Fier — se afla in poarta.Nu este un om, este o masina infernala”. O ilustrata de la Chamonix : ” Al vostru Mugur”. La teatru ” Savoy” , Mary Gordon lanseaza slagarul: „Poti trage si cu pistolul / Muguras respinge golul” . Simpaticul Mugur Cristocea, invitat sa conferentieze la Liceul de Fete „Iulia Hasdeu” despre : ” Apararea, cel mai bun atac”.Pentru prima oara, la saloanele Fronescu , in locul reginei balului , s-a ales un rege: Mugur Cristocea. Scrisoarea emotionanta a unui copii/">copil: ” Nene Mugurel, va iubesc cel mai tare si mai tare, mai mult ca pe Mos Craciun”.

Tramvaiul 14 deraiaza pe bulevardul Pache, vatmanul reusind sa fereasca un grup de eleve de la „Notre Dame de Sion”, care alergau dupa fotbalistul nostru : Mugur Cristocea. Federatia engleza de fotbal, propune infiintarea cupei: ” Mooghoor Christoch”. Tentativa de sinucidere — o tinara modista din strada Mintuleasa trimite o telegrama cu un sigur cuvint: „Ia-ma!” Destinatarul, care nu este altul decit Mugurel Cristocea, tace.Aruncata de tacerea lui in bratele deznadejdii, tinara inghite gamaliile de la toate betele din doua cutii de chibrituri. (Total, 66 de gamalii, nu 80, cum ar fi fost normal. Asa sint furati cumparatorii.) Este salvata si marele portar ii duce lapte la spital. Traiasca dragostea ! Cristocea marturiseste: „E un secret si nu e, iau casetele Bousquet”.De vinzare la toate farmaciile si drogheriile. Prefectura Politiei Capitalei amendeaza 30 de soferi care claxoneaza sub ferestrele lui Mugur Cristocea in noaptea dinaintea marelui meci. Se pare ca este o manevra a echipei rivale. Cercetarile continua. Rapidul de Arad intarzie si Mugur Cristocea n-are timp sa se aclimatizeze cu terenul. El propune editarea unui ” Mers al intarzierilor”. Raspuns pentru Roma, via Milano : ” Cristocea nu e de vanzare !”

Pe pagina urmatoare, Mugurel e fotografiat de A.N.E.F. Dedesubt, explicatie : ” La antrenamentele portarului Cristocea, tribunele sint pline ca in zi de meci.”

Intr-o alta poza, Mugurel, dansand la gradina-restaurant „Zissu” de pe Batiste, cu frumoasa Juju Pantazescu, de la „Alhambra”. Textul insotitor relateaza o intamplare nostima:

„Doi consumatori din local, pasionati dupa fotbal, zarindu-l pe neintrecutul portar la o masa, au inceput sa se certe. Cel mai grizat dintre ei a spus ridicind vocea: Intr-o buna zi , mi ti-l nimereste pe Mugur al vostru cu o bomba, un Bartha, un Marian sau un Coco Dumitrescu si o sa-l vezi zburind printre stele, infasurat in plasa portii. Interlocutorul s-a ridicat si i-a aruncat in fata mujdeiul de usturoi de pe masa. Cei doi au fost evacuati, scapind cu greu de furia multimii.Conducerea restaurantului i-a oferit regelui portii sampanie „Rhein” servita nu in cupa, ci direct in frapiera de argint. In gradina se afla si primul dirijor al Filarmonicii, maestrul Sergiu Casbian, in compania magnificei stele a Alhambrei, Juju Pantazescu.Ca un omagiu pentru marele sportiv, celebru dirijor s-a asezat la pian si a cintat noua melodie a lui Vasilescu: Asta-seara sa dansezi numai cu mine. Delicioasa bruna Juju l-a invitat la dans pe fotbalist, in aplauzele generale. A fost o seara de neuitat”.

Mugurel — tinarul nostru contemporan — si-a amintit, dupa ce a citit aceasta notita, ca Juju Pantazescu avea un trup fierbinte, cu unduiri de sirena si zambet enigmatic. O data cu aceasta amintire, s-a rupt vraja si s-a intors in prezent.

Dupa o saptamana, acelasi joc.A desfacut un pachet cu scrisori trimise din Paris pe adresa bunicului Horia si le-a citit. Culmea este ca si aceste scrisori i-au desteptat amintiri personale. O gingasa poveste de dragoste cu Marie-Jeanne Resnais, prima balerina de la Opera din Paris.

Pe Marie-Jeanne a cunoscut-o pe hipodromul Auteuil, in Bois de Boulogne. Ea a cerut sa-i fie prezentata. El aparase cu o zi inainte intr-o singura reprize a unei partide dramatice, trei lovituri de la 11 metri imparabile, dupa toti specialistii in fotbal din intreaga lume.
La propunerea lui Marie-Jeanne, au mizat pe acelasi cal, ales la intamplare, Dauphin, si au cistigat. Nu mult, dar nici putin. (Din scrisorile ei se putea reconstitui, aproape in amanunt, romantica legatura.)

Au pus laolalta banii cistigati pe hipodrom si au decis, jucindu-se, sa nu se desparta pana nu-i cheltuiesc pe toti. In seara aceea au cinat in Montmartre, la Au Roi des Coquillages, un restaurant cu specialitati provensale, si noaptea au petrecut-o in continuare la Raspoutine.

In zori, s-au plimbat, prin ploaie, in Saint Germain des Pres. Au ajuns si la Hale si au mincat mere direct de pe taraba. Aveau un gust extraordinar, asa udate pe ploaie si parca tot orasul mirosea a mere. In seara despartirii, Marie-Jeanne a cumparat intreg spectacolul Operei, numai pentru el. Un recital de exceptie in onoarea unui singur spectator. Ea a dansat Oiseau Triste de Ravel.

De doua ori l-a condus a doua zi, pina la Strasbourg, cu trenul si de doua ori s-au intors in Paris, ca sa se sarute in Place Trocadero. Au vrut sa mai intarzie despartirea.
Mugurel a revazut scena cand, in tren, Marie-Jeanne a pus capul pe umarul lui. Si parul ei mirosea ca merele ude, ca ploaia din Saint Germain. S-a intrebat, melancolic, ce-o mai face acum micuta Marie-Jeanne ?

Din camera alaturata s-a auzit glasul bunicii care-l chema la masa. A dezbracat tricoul si s-a uitat la un alt portret al bunicului. Mangaind rama, usor, cu virful degetelor, s-a tanguit. – Bunicule, cineva a facut o minune. Tu te-ai reincarnat in mine. Eu sunt tu !Gura bunicului s-a strans intr-un rictus de nemultumire si s-a auzit vocea lui:

– Mai nepoate, ia sa faci bine sa nu mai scotocesti prin lucrurile mele, auzi? …

Lovit de ameteala, Mugurel s-a prabusit pe marginea unei canapele. Fotografia vorbea mai departe:
– Oricum, n-ai inteles principalul ! Cum ma zobeam eu la antrenamente, consumul nervos la meciuri, raspunderea mea fata de echipa, de cate ori am fost izbit de pamant, de stalpii portii si de bocancii atacantilor, carnea mea indurerata, ambitia de a fi cel mai bun, de-atatea ori platita foarte scump.

Tricoul cu care te impopotonezi tu n-a fost alb de la inceput. A fost negru nepoate. L-a albit sarea din sudoarea mea. Si petele acelea maronii au fost niste pete la fel de rosii ca sangele meu. Stii, flacaias, luptele castigate, nu insemnau pentru mine numai o victorie asupra altora, ci, mai ales, asupra propriilor slabiciuni.

N-ai inteles nimic sau ai inteles gresit. Pesemne n-ai sprinteala din minte a barbatilor din neamul nostru. Ti-a luat ochii doar poleiala ambalajului. E pacat, ma nedreptatesti, taicuta!… Hai inchide capacul laditei.

Mugurel s-a ridicat in picioare si s-a rugat :

– Bunicule, mai stai, nu pleca!…

Fotografia a ramas tacuta, asa cum sunt, de altfel, toate fotografiile.

 O poveste din cartea „Poiana cu zambete” scrisa de marele umorist roman Dan Gr. Mihaescu.

Aboneaza-te la newsletterul 1923.ro

* indicates required